Odată cu noul program La Vida Loca “Bridges”, virtuozul flautist de origine română Matei Ioachimescu și versatilul pianist venezuelean Alfredo Ovalles, artiști stabiliți la Viena, ale căror cariere cunosc consacrarea internațională, creează o lume muzicală nouă dar care pare cunoscută în același timp. Proiectul extraordinar La Vida Loca, aflat la cea de-a patra ediție, testează limitele celor două instrumente, setează noi impulsuri și aduce un suflu nou repertoriului cameral.
Într-o lume din ce în ce mai fragmentată, cei doi artiști creează punți între diferite stiluri muzicale mixând muzica clasică, contemporană, cu cea de jazz, rock, sau world music din diferite zone ale lumii. Cinci orașe (Viena, Bialystok, Tallinn, Oradea și București) vor fi gazdele unui program unic, cross-over, în perioada martie – aprilie 2019, program ce va fi completat cu lucrări special scrise pentru acest eveniment.
Imensa bucurie de a cânta, virtuozitatea explozivă și sunetul inconfundabil al flautului lui Matei Ioachimescu, totul presărat cu mult umor și energie, stau la baza succesului internațional al proiectului LA VIDA LOCA, proiect ce promite iubitorilor muzicii momente de pură încântare și o binevenită evadare din cotidian.